Psihoterapie analitică jungiană și Trezirea Conștienței

​

De-a lungul timpului mi-am stabilit un obiectiv în terapie și acela este schimbarea reală pe care un pacient să o obțină în urma procesului său terapeutic.  Nu cred în psihoterapia de lungă durată ce nu are schimbări reale în viața pacientului. Știu că foarte multe persoane vin la terapie pentru a înțelege ceea ce se întâmplă cu ele și abordează problema propriei vieți din perspectivă mentală. Vor să înțeleagă de ce trăiesc așa cum trăiesc, de ce li se întâmplă ceea ce se întâmplă, care este sensul suferinței.  Dar, problema nu este întotdeauna că nu înțelegem ceea ce ni se întâmplă sau de ce. De multe ori înțelegem foarte bine. Știm de unde vine o reacție, știm că un anumit comportament ne face rău, știm că o anumită persoană sau anumită relație este toxică și chiar ne propunem să schimbăm ceva concret legat de acel aspect. Și totuși, în anumite momente, ceva din noi continuă să reacționeze în același fel. Facem din nou și din nou același lucru dar sperăm mereu la rezultate diferite. Este ca și cum un program nevăzut ne împinge la repetarea continuă.
 

Acolo începe întâlnirea cu inconștientul.
 

În abordarea analitică jungiană, nu privim dificultatea sau suferința doar ca pe ceva ce trebuie eliminat. Un simptom, o reacție repetitivă, un conflict interior sau o relație care se repetă pot avea și un sens mai profund. Ele pot arăta către ceva din noi care nu a fost încă văzut, înțeles sau integrat. 

De aceea, întrebarea de la care plec în psihoterapie nu este doar „De ce mi se întâmplă asta?”, ci și „Ce încearcă această experiență să-mi arate despre mine?”. Ce am de învățat din ceea ce trăiesc și cum aș putea să schimb lucrurile la modul real?

Această perspectivă se află și în centrul ideii de Trezire a conștiinței. Trezirea nu înseamnă să devenim mai raționali sau să găsim explicații pentru tot ceea ce trăim. Înseamnă să devenim conștienți de ceea ce, până atunci, ne conducea fără să vedem. Nu înseamnă neapărat să înțeleg mai bine ceea ce am adus adus în lumină ci mai degrabă să fac acolo unde încă este întuneric.
 

Cum lucrăm în psihoterapia analitică?
 

Visele
 

În psihologia jungiană, visul este una dintre căile prin care inconștientul se exprimă în imagini și simboluri. Nu folosim un „dicționar de vise” și nu căutăm o semnificație universală pentru fiecare simbol. Pornim de la visul tău, de la imaginile lui și, mai ales, de la ceea ce trezesc ele în tine. Este mai important ce asociații libere faci legate de imaginile din vis decât sensul lor simbolic cultural.

Un vis în care ești părăsit într-o gară nu este, în primul rând, despre o gară. Întrebarea este ce anume din tine se exprimă prin această imagine, ce asociații trezește și unde se întâlnește ea cu experiența ta actuală. Un cal alb nu înseamnă veste bună și poate însemna orice alege eul tău să asocieze la acel simbol.  De aceea explorarea viselor este crucială în interpretarea lor.
 

Simbolurile
 

Psihicul nu se exprimă întotdeauna prin idei clare și concepte. Uneori vorbește prin imagini, metafore și simboluri. O frică de a fi văzut, de exemplu, poate avea legătură cu o parte a personalității care a fost mult timp ascunsă. O relație în care te pierzi mereu pe tine poate revela un mod profund de a te raporta la celălalt și la propriile aspecte interioare.

Nu pornim de la teorie pentru a explica omul. Pornim de la experiența lui și lăsăm simbolul să-și dezvăluie treptat sensul.

Imaginația activă

Uneori nu este suficient să vorbim despre o emoție. Putem lucra direct cu imaginea ei interioară. Prin imaginație activă, o imagine, o emoție sau o figură interioară poate deveni punctul de plecare pentru un dialog și pentru o experiență care nu poate fi obținută doar prin analiză rațională.

Este o modalitate prin care ceea ce era inconștient poate deveni accesibil conștiinței și poate începe să se transforme.
 

Relația terapeutică
 

Ceea ce se întâmplă între noi poate deveni, la rândul său, material pentru analiză. Uneori, în relația cu terapeutul se reactivează sentimente, așteptări sau forme de relaționare care au existat în alte relații importante din viața noastră. Acesta este fenomenul transferului.

Nu îl privim ca pe o piedică în terapie, ci ca pe o oportunitate de a vedea un tipar în timp ce se întâmplă, nu doar de a vorbi despre el după ce s-a întâmplat.

În acest fel, ceea ce până atunci era doar o poveste despre trecut poate deveni o experiență prezentă, care poate fi observată, înțeleasă și integrată.
 

Trezirea conștienței
 

În acest proces, rolul terapeutului nu este să îți spună ce să faci și nici să îți ofere răspunsuri gata formulate la întrebările existențiale. Rolul său este să însoțească procesul de trezire, să ofere contextul în care să te poți privi pe tine diferit, de pe alt nivel de înțelegere și trăire, să păstreze spațiul analitic și să observe împreună cu tine legături care, atunci când ești prins în propriile experiențe, sunt greu de văzut. Rolul terapeutului nu este să îți arate ceea ce era ascuns și să te învețe unde să îndrepți privirea și lumină pentru a descoperi singur. 

Trezirea conștiinței nu este un moment spectaculos în care, dintr-o dată, înțelegi totul. Este un proces lent prin care ceea ce era inconștient începe să devină conștient. De aceea răbdarea blândețea sunt extrem de necesare în procesul de terapie.

Începem să vedem ceea ce ne conduce. Descoperim părți ale noastre pe care le-am respins sau le-am lăsat în umbră. Înțelegem conflictele care ne-au împărțit interior și devenim treptat mai puțin identificați cu ele.

Ceea ce înainte părea să fie pur și simplu „așa sunt eu” poate începe să fie privit ca un mod în care am învățat să fim, un program și nu o formă de predestinare. Începem să înlocuim identificarea cu observație și se crează un spațiu al libertății interioare. Iar în spațiul dintre ceea ce am fost și ceea ce devenim apare posibilitatea alegerii conștiente.

Psihoterapia analitică este, în acest sens, mai mult decât o încercare de a scăpa de un simptom. Este un proces de întâlnire cu propriul inconștient dar și cu Eul tău superior și de apropiere treptată de ceea ce suntem dincolo de identificările, mecanismele și poveștile prin care ne-am definit până acum, atât coborând în jos inconștient cat și ridicându-se deasupra în planul  transpersonal.