Blestemele de neam sau programele transgeneraționale

În limbajul vechi, tiparele care se repetau într-o familie din generație în generație erau numite, adesea, blesteme de neam. În fiecare sat exista o poveste care se repeta de la o generație la alta. Un neam blestemat era cel în care găseai o familie în care bărbații mor tineri. Un neam în care femeile rămân singure, abandonate sau văduve. O linie familială în care copiii nu se nasc sau nu supraviețuiesc mult timp. O casă în care iubirea se rupe mereu în același fel, tragic. O familie în care banii se pierd, sărăcia se ține scai, violența se repetă, alcoolul distruge toți bărbații, boala revine la fiecare generație, sau cineva trebuie mereu să fie sacrificat pentru ceilalți.

Din afară, toate acestea par coincidențe sau am fi tentați să le punem numai pe seama educației sau a exemplului părinților sau bunicilor. Din interior, însă, cei care le trăiesc simt că există o forță mai mare decât voința lor personală, ceva care se repetă ca o soartă, ca un scenariu deja scris, ca o poveste care nu se termină odată cu omul, ci trece mai departe prin sânge.

În percepția populară, aceste repetiții erau legate de păcatul părinților, de blestemul neamului său de karma familiei. Limbajul era diferit, dar intuiția era profundă: ceva din trecut continua să lucreze în prezent.

Când oamenii spun „blestem de neam“, de cele mai multe ori simt un lucru real, chiar dacă îl exprimă într-un limbaj simbolic. Nu este nevoie să înțelegem imediat acest blestem ca pe o vrajă aruncată din exterior. Există și astfel de credințe în tradițiile populare, dar aici vorbim despre altceva. Vorbim despre un complex transgenerațional, adică despre o structură de traumă, memorie și repetiție care se transmite în interiorul familiei și care continuă să lucreze până când cineva o vede, o înțelege și o oprește în sine. Ceea ce numim blestem de neam este, de multe ori, un program transgenerațional devenit atât de puternic încât pare destin.